O urma de speranta (aka part II)

Dupa ce El a plecat, Ea nu a putut comunica cu El in niciun fel. El nu era in tara lui si nu avea nici telefonul cu El, nici nu avea acces la alte metode de comunicare. Ea era aproximativ in aceeasi situatie.
Trecuse aproape o luna de la despartirea lor din acea dimineata, imediat dupa rasarit. Ea statea ghemuita intr-un fotoliu confortabil in curtea din spate a matusii ei. Se gandea la acele zile. I se parea ca se intmplase cu atat de mult timp in urma incat nici nu mai era sigura cat de real fusese. Isi amintea ca dupa plecarea lui nu a mai putut sa doarma timp de o saptamana intreaga. Neprimind niciun semn de la El, se gandi ca, intr-adevar, totul se intamplase doar in imaginatia ei, ca nu va mai auzi de El niciodata, ca nu il va mai vedea niciodata.
Stand acolo ingandurata, cu o carte in maini din care nu mai citise prea mult timp, ii veni in gand sa isi verifice mail-ul. A scris adresa incet, apoi a scris gresit parola de trei ori pana sa o nimereasca pe cea buna. Dupa ce s-a conectat, a intrat in Inbox, observand ca avea patru mail-uri noi. Primele trei nu erau decat niste mesaje neimportante pe care le sterse fara ca macar sa le citeasca. Insa cand ii picara ochii pe cel de-al patrulea mesaj, nu ii veni sa isi creada ochilor. Era de la El. Citi mesajul de patru, de sase, de zece ori pentru a se convinge ca e real.
El ii spunea ca spera ca in curand sa poata sa se intalneasca si sa stea de vorba. Ea nu stia daca sa creada ca El chiar doreste sa o vada sau nu, dar macar era o raza in intuneric. O raza de speranta. Iar din acel moment hotari ca nimeni nu ii va putea lua vreodata acea raza. Va fi mereu a ei, iar atunci cand ii va fi mai greu, sa se gandeasca la acel moment, in care descoperise ca El nu o uitase, pentru a-si lumina lumea.

~to be continued~