"Ca sa poti spune ca il iubesti cu adevarat, trebuie sa poti sa il urasti mai intai."
Chestia asta mi-o spunea o persoana foarte inteleapta cu doar cateva zile in urma. In acele momente ma gandeam ca aiureaza. Ma gandeam ca e imposibil asa ceva. Cum sa il urasc daca il iubesc? Este lipsit de logica! Ei bine, acum am realizat ce a vrut sa zica.
Mi-am dat seama ce inseamna a iubi o persoana cu adevarat. Cel putin, pentru mine. Am realizat ca a iubi o persoana nu inseamna sa iti placa felul in care arata, faptul ca felul ei de a gandi si de a vedea anumite lucruri se potriveste cu al tau sau felul in care vorbeste. Este mult mai mult decat atat. A iubi o persoana inseamna a pune inainte de orice fericirea respectivului/ei. Inseamna ca atunci cand acea persoana face sau spune anumite lucruri pentru care in general ai uri pe cineva, tu sa poti sa iti calci pe orgoliu si sa tii in continuare la acea persoana ca si pana atunci, fara a considera ca acel gen de compromisuri iti stirbesc demnitatea. Inseamna sa poti sa spui in continuare ca iubesti acea persoana, si chiar sa simti acest lucru, chiar si in acele momente cand persoana respectiva te raneste intentionat sau nu. Inseamna sa poti sa rezisti sa vezi persoana iubita cu altcineva, atata timp cat este fericita, indiferent cat de mult ar durea, si sa poti tine pentru tine sentimentele tale, doar de dragul de a nu-i afecta actuala relatie si, implicit, fericirea. Inseamna sa simti acea persoana. Sa stii cand se simte bine sau rau, sa simti cand ese fericita sau trista, sa intuiesti ce face persoana respectiva, chiar daca aceasta se afla la mii de kilometri distanta.
Pentru mine asta inseamna a iubi. Toate astea si inca multe altele.
De acum incolo, la cea mai mare parte dintre postarile mele, voi lasa cate un link catre vreun videoclip sau melodie care reflecta intr-un fel sau altul ceea ce sta scris acolo.
http://www.youtube.com/watch?v=-EQ6eHeBrhM
P.S.: Aberatiile aruncate de mine mai sus pot fi considerate un fel de "Part III". Nu voi mai spune "to be continued" deoarece se intelege de la sine.
duminică, 27 septembrie 2009
luni, 21 septembrie 2009
ora 7
Da, stiu... e 8 acum cand postez, dar la ora 7 (more or less) a reusit sora-mea sa ma trezeasca fara cafea, apa rece aruncata peste mine, patura trasa de pe mine etc... ci facandu-ma sa rad... nici nu stiu daca era ceva atat de amuzant, dar in starea mea de somnolenta profunda mi s-a parut geniala faza.
Citez: "... asa cum rosiile rosii sunt rosii..."
Go, Sister! :D
Citez: "... asa cum rosiile rosii sunt rosii..."
Go, Sister! :D
luni, 14 septembrie 2009
A good feeling...
Am un sentiment al naibii de bun cu privire la anul (scolar si nu numai) care a inceput astazi. Nu stiu de ce. Sper doar sa fie si real. :) Oricum va fi... in final totul va fi bine. De asta sunt sigura. Imi doresc prea mult anumite lucruri ca sa nu le obtin.
duminică, 13 septembrie 2009
Maine
Maine incepe un nou capitol din viata mea. Probabil unul dintre cele mai importante. De maine incolo va trebui timp de un an sa muncesc pentru a reusi sa parasesc nenorocitul asta de oras. Apoi, inca un an va trebui sa muncesc si mai mult pentru a reusi sa parasesc definitiv tara asta infecta, plina pana la refuz cu oameni infecti. O tara care nu iti ofera nicio posibilitate. O tara in care trebuie doar sa muncesti, sa te zbati pentru ziua de maine mereu, sau sa furi, si sa uiti sa traiesti. O tara in care, datorita lipsei de timp pentru a comunica cu cei din jur, inclusiv cu cei dragi, oamenii s-au racit si sufera de paranoia la nivel national:
X: "Nu va suparati, cat este ceasul?"
Z (aruncand intai o privire acra celui care a pus intrebarea): "Douaspe' si un sfert."
X: "Va multumesc. Vai cat e de tarziu, si masina asta parca sta pe loc!"
Z (in gandul sau): "De ce o vorbi asta cu mine? Ce o vrea de la mine? Mai bine imi tin geanta mai aproape..."
Z (avand in continuare o privire acra pe chip): "Mdea... asa e..."
Abia astept sa pot pleca de aici si sa nu fiu nevoita sa ma mai intorc niciodata cu exceptia vacantelor si ulterior concediilor. Am ajuns sa urasc locul asta chiar daca aici m-am nascut si aici am crescut. Sunt atat de nerabdatoare incat nu mai am stare. Astept sa treaca acesti doi ani cat se poate de repede, insa stiind cat de mult vreau asta, probabil mi se va parea ca trec cu viteza luminii stinse...
Anyway... Hope dies last. :)
X: "Nu va suparati, cat este ceasul?"
Z (aruncand intai o privire acra celui care a pus intrebarea): "Douaspe' si un sfert."
X: "Va multumesc. Vai cat e de tarziu, si masina asta parca sta pe loc!"
Z (in gandul sau): "De ce o vorbi asta cu mine? Ce o vrea de la mine? Mai bine imi tin geanta mai aproape..."
Z (avand in continuare o privire acra pe chip): "Mdea... asa e..."
Abia astept sa pot pleca de aici si sa nu fiu nevoita sa ma mai intorc niciodata cu exceptia vacantelor si ulterior concediilor. Am ajuns sa urasc locul asta chiar daca aici m-am nascut si aici am crescut. Sunt atat de nerabdatoare incat nu mai am stare. Astept sa treaca acesti doi ani cat se poate de repede, insa stiind cat de mult vreau asta, probabil mi se va parea ca trec cu viteza luminii stinse...
Anyway... Hope dies last. :)
miercuri, 9 septembrie 2009
O urma de speranta (aka part II)
Dupa ce El a plecat, Ea nu a putut comunica cu El in niciun fel. El nu era in tara lui si nu avea nici telefonul cu El, nici nu avea acces la alte metode de comunicare. Ea era aproximativ in aceeasi situatie.
Trecuse aproape o luna de la despartirea lor din acea dimineata, imediat dupa rasarit. Ea statea ghemuita intr-un fotoliu confortabil in curtea din spate a matusii ei. Se gandea la acele zile. I se parea ca se intmplase cu atat de mult timp in urma incat nici nu mai era sigura cat de real fusese. Isi amintea ca dupa plecarea lui nu a mai putut sa doarma timp de o saptamana intreaga. Neprimind niciun semn de la El, se gandi ca, intr-adevar, totul se intamplase doar in imaginatia ei, ca nu va mai auzi de El niciodata, ca nu il va mai vedea niciodata.
Stand acolo ingandurata, cu o carte in maini din care nu mai citise prea mult timp, ii veni in gand sa isi verifice mail-ul. A scris adresa incet, apoi a scris gresit parola de trei ori pana sa o nimereasca pe cea buna. Dupa ce s-a conectat, a intrat in Inbox, observand ca avea patru mail-uri noi. Primele trei nu erau decat niste mesaje neimportante pe care le sterse fara ca macar sa le citeasca. Insa cand ii picara ochii pe cel de-al patrulea mesaj, nu ii veni sa isi creada ochilor. Era de la El. Citi mesajul de patru, de sase, de zece ori pentru a se convinge ca e real.
El ii spunea ca spera ca in curand sa poata sa se intalneasca si sa stea de vorba. Ea nu stia daca sa creada ca El chiar doreste sa o vada sau nu, dar macar era o raza in intuneric. O raza de speranta. Iar din acel moment hotari ca nimeni nu ii va putea lua vreodata acea raza. Va fi mereu a ei, iar atunci cand ii va fi mai greu, sa se gandeasca la acel moment, in care descoperise ca El nu o uitase, pentru a-si lumina lumea.
~to be continued~
Trecuse aproape o luna de la despartirea lor din acea dimineata, imediat dupa rasarit. Ea statea ghemuita intr-un fotoliu confortabil in curtea din spate a matusii ei. Se gandea la acele zile. I se parea ca se intmplase cu atat de mult timp in urma incat nici nu mai era sigura cat de real fusese. Isi amintea ca dupa plecarea lui nu a mai putut sa doarma timp de o saptamana intreaga. Neprimind niciun semn de la El, se gandi ca, intr-adevar, totul se intamplase doar in imaginatia ei, ca nu va mai auzi de El niciodata, ca nu il va mai vedea niciodata.
Stand acolo ingandurata, cu o carte in maini din care nu mai citise prea mult timp, ii veni in gand sa isi verifice mail-ul. A scris adresa incet, apoi a scris gresit parola de trei ori pana sa o nimereasca pe cea buna. Dupa ce s-a conectat, a intrat in Inbox, observand ca avea patru mail-uri noi. Primele trei nu erau decat niste mesaje neimportante pe care le sterse fara ca macar sa le citeasca. Insa cand ii picara ochii pe cel de-al patrulea mesaj, nu ii veni sa isi creada ochilor. Era de la El. Citi mesajul de patru, de sase, de zece ori pentru a se convinge ca e real.
El ii spunea ca spera ca in curand sa poata sa se intalneasca si sa stea de vorba. Ea nu stia daca sa creada ca El chiar doreste sa o vada sau nu, dar macar era o raza in intuneric. O raza de speranta. Iar din acel moment hotari ca nimeni nu ii va putea lua vreodata acea raza. Va fi mereu a ei, iar atunci cand ii va fi mai greu, sa se gandeasca la acel moment, in care descoperise ca El nu o uitase, pentru a-si lumina lumea.
~to be continued~
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
