Sleeping sun

"I wish for this night time

To last for a lifetime.

The darkness around me,

Shores of a solar sea.



Oh, how I wish to

Go down with the sun!

Sleeping... Weeping...

With you..."



Refrenul acelei melodii ii suna neincetat in minte in acele momente cu totul si cu totul speciale. Ea era in varful unui deal de pe malul marii impreuna cu el. Era bezna. Cel putin deocamdata. Stateau acolo in linistea ce ii inconjura de pretutindeni si vorbeau despre tot felul de prostii copilaroase. Se pierduse putin din magia de mai inainte cand statusera intinsi pe nisipul rece si umed, aproape lipiti unul de celalalt, incercand sa deseneze tot felul de forme pe cerul ca de smoala, cu ajutorul nenumaratelor stele, iar el ii vorbise despre luminile si steaua nordului. Ce nu stia nici unul dintre ei este faptul ca o magie mult mai puternica decat cea de mai devreme urma sa ii invaluie in mrejele ei cat de curand.

Ea se plimba de colo-colo, facand poze. El se uita dupa ea incercand sa o convinga sa doarma dupa ce ar fi ajuns acasa, caci nu inchisese ochii de peste 30 de ore deja. Ea spunea ca dupa acea noapte i-ar fi fost imposibil sa doarma. El o ameninta in gluma ca ii va suna parintii, iar ea, razand, il provoca s-o faca.

Atunci s-a intamplat. O linie fragila, abea vizibila, incepuse brusc sa delimiteze marea si cerul, care pana atunci formasera doar o masa intunecata. In doar cateva minute cerul era pe jumatate luminat de primele raze ale diminetii, pe cand, in cealalta jumatate inca domina bezna noptii. Cateva stele, printre care si steaua nordului, inca se mai luptau cu lumina zilei, fiind inca vizibile pe jumatatea de cer luminata.

"It's kind of scary.." a spus el.
"Scary? How can you find something this beautiful scary?"
"I don't know. We can see where the darkness goes."
"In this moment I'd love to follow that darkness..." a adaugat ea ganditoare.

Deja cerul se luminase destul de mult, facand si ultimele stele sa dispara, desi soarele inca nu rasarise. Atunci el o intrebase incet:

"Shall we go back? I still have some things to pack..."

In mintea ei toate gandurile incepura sa se invarta cu o viteza aproape dureroasa. A scos un oftat lung in timp ce isi scotea din buzunar telefonul pentru a vedea cat este ceasul.

"Ah... It's already 5:45. I almost forgot that you have to leave in about an hour. Sure. Let's go..."

In timp ce ei incepura sa coboare dealul, in spatele lor soarele se ridicase deja, incalzindu-le spatele. El se intoarse sa arunce o privire globului de foc, insa ea nu isi mai intoarse privirea, fiind sigura ca in acel moment ar fi inceput sa planga si sa urasca soarele pentru simplul fapt ca a rasarit si nu a permis noptii sa ramana mai mult timp.

Il iubea. Desi il cunostea doar de trei zile era sigura ca il iubea. Nu mai simtise niciodata ceva atat de puternic. De obicei nu avea probleme in a vorbi cu baietii care ii placeau. Dar pe acesta il iubea. Iar de fiecre data cand acesta ii arunca cate o privire, ea se pierdea cu totul si incepea sa se balbaie. Stia ca dupa ce vor fi parasit malul marii, el va pleca, impreuna cu cei doi prieteni a sai, prin tara, pentru a mai vizita inca doua orase. Apoi se va intoarce in tara lui de origine. Stia ca erau sanse sa nu il mai revada si ca daca nu ii va spune ce simte va regreta enorm. Cu toate astea, ii era frica de reactia lui. Ii era teama de o respingere. In general ar fi primit respingerea fara nicio problema, dar nu credea ca ar putea suporta una din partea lui.

Ajunsera in fata casei unde era cazata ea, mai repede decat ar fi trebuit... mult prea repede. Au facut o poza impreuna. Apoi si-au luat ramas bun printr-o imbratisare.

"Make sure to sleep for a few hours..." i-a soptit el.
"No... I'm sorry. I can't sleep. Not now."

El a pornit atunci incet spre casa in care locuise in ultimele zece zile. Privindu-l cum se indeparta, ea isi jura ca, orice ar fi, va ajunge in tara in care locuia el, iar pe masura ce distanta dintre ei devenea mai mare aceasta promisiune catre propria persoana devenea din ce in ce mai puternica.

Nu reusise sa ii spuna ce simte cu adevarat. Nu avusese suficient curaj. O singura lacrima i se prelinse pe obraz si ii venea sa il strige si sa alerge dupa el pentru a-i spune. In schimb, nu a facut decat sa isi acopere ochii cu o mana si sa fuga in curtea umbroasa.

Part II later... :)