Nervousness

M-am intors de doua saptamani. Acea duminica, cand a trebuit sa ma urc in avion si sa ma intorc aici, a fost cea mai urata zi din viata mea. Nu am scris nimic despre calatorie pentru ca nu am avut nici starea necesara, nici timpul necesar. Nu se poate compara. Cu nimic. Atmosfera atat de linistita si de placuta, aerul curat pe care il gasesti si in centrul orasului, civilizatia, faptul ca oamenii nu se holbeaza si nu comenteaza la adresa ta pentru ca ai niste bocanci mai diferiti sau ai parul in 10 culori sau pentru ca ai pierce-uri... Faptul ca acolo oamenii chiar asteapta sa cobori din mijlocul de transport in comun si nu se urca peste tine de teama ca raman pe afara... Faptul ca oamenii refuza sa se inghesuie precum sardinele in mijloacele de transport in comun... Faptul ca acolo poti face o plimbare nocturna prin padurea din spatele blocului... Faptul ca nu auzi aproape nicio masina claxonand, decat atunci cand este absolut necesar... Faptul ca nu sunt blocuri mai mari de 4-5 etaje si nu sunt amplasate la 5 metri unul de celalalt, astfel incat sa te sufoce... Faptul ca poti fii exact cum vrei tu sa fii, fara ca cei din jurul tau sa te priveasca precum o ciudatenie... Faptul ca daca ai o multime de tatuaje si parul tuns sau vopsit intr-un mod ciudat, nu inseamna ca nu poti lucra intr-o institutie respectabila, pentru ca acolo oamenii chiar vad dincolo de aparente si nu se lasa intimidati de nimicuri de genul asta... Faptul ca nu poti sa intarzii din cauza transportului in comun nici daca ai vrea... Faptul ca cei a caror slujba impune interactiunea cu oamenii (vanzatori, chelneri, cei de la birouri de informatii) nu iti raspund in sila si din obligatia de a face asta, ci iti lasa impresia ca ei chia fac acest lucru cu placere si ca te ajuta de dragul de a face asta, nu pentru ca sunt obligati prin natura muncii... Deoarece acolo nu trebuie sa ai 10000 de facultati si distinctii si diplome si grade pentru a avea un job cat de cat decent... Fiecare este LIBER sa faca exact ceea ce isi doreste sa faca, pentru ca este motivat de salariu si pentru ca are siguranta zilei de maine. 

Toate acestea te fac sa nu mai vrei sa te intorci aici vreodata. Fac ca simplul gand de revenire in tara sa te deprime la maxim, pentru ca stii ca noi nu vom ajunge la acest nivel probabil nici intr-o suta de ani.

Nu spun ca Finlanda este cea mai tare tara de pe continent, insa fiind tara unde imi voi petrece restul vietii incepand peste niste luni (if I am lucky), nu are cum sa nu ma impresioneze. In cele doua saptamani cat am fost acolo m-am simtit ca acasa. Am fost primita cu caldura si prietenie, in ciuda zvonurilor cum ca nordicii ar fi niste oameni reci. Mi-am facut cu usurinta prieteni, deoarece oamenii sunt chiar foarte deschisi spre acest lucru. Pot spune chiar ca m-am simtit mai "acasa" decat in adevarata mea casa. Inca din momentul cand m-am urcat in avionul spre Bucuresti, am simtit cum o mare parte din mine ramane acolo. Chiar si acum, ma simt incompleta, si ma voi simti asa pana in momentul cand voi fi din nou in Finlanda. De cand am venit inapoi, nu pot sa ma reobisnuiesc cu nimic. Cu localurile pe care le frecventez, cu strazile pe care am mers in ultimii 18 ani, nici macar cu patul meu care, inainte de a ajunge acolo mi se parea cel mai confortabil loc de pe planeta.

Abia astept sa ma intorc ACASA. Si niemni si nimic nu imi va sta in cale, pentru ca imi doresc mult prea mult acest lucru pentru a ma lasa impiedicata de ceva.

Si acum cantecul de azi. "Sweet Bloom of The Night Time Flowers" a trupei finlandeze This Empty Flow. Secventele sunt din filmul "Les Amants du Pont Neuf". Enjoy. :)

http://www.youtube.com/watch?v=k3_jfPHL7QU