Suomi

Azi. In jurul orei 20:00 imi voi lua adio pentru doua saptamani de la minunata noastra Romanie... Acum sunt mult prea entuziasmata ca sa pot scrie prea mult, asa ca imi voi pastra cuvintele pana cand ma intorc. Pana atunci, sarbatori fericite tuturor, un an nou fericit etc.! Ah.. and LOTS of love! 

Suomi, here I fuckin' come!!! :D:D:D

P.S.: Suomi = Finlanda :D

Hmmm... part IV...?

Yay... She got a reply from him. In sfarsit a primit un raspuns de la el. Dar nu mai e la fel ca primul... E ceva ciudat. Oricum se vor vedea in curand. Vor discuta atunci. Ea este nerabdatoare. Despre el nu stie nimic. Si-ar dori sa treaca orele si zilele mai repede... Vor trece... Va ajunge acolo... Va fi totul bine... :)

http://www.youtube.com/watch?v=e9t_jSDc6sw

NOTE: Cred ca, in afara de versiunea originala, aceasta e cea mai frumoasa varianta a acestei melodii, pe care am ascultat-o vreodata...

Maine

Maine incepe un nou capitol din viata mea. Probabil unul dintre cele mai importante. De maine incolo va trebui timp de un an sa muncesc pentru a reusi sa parasesc nenorocitul asta de oras. Apoi, inca un an va trebui sa muncesc si mai mult pentru a reusi sa parasesc definitiv tara asta infecta, plina pana la refuz cu oameni infecti. O tara care nu iti ofera nicio posibilitate. O tara in care trebuie doar sa muncesti, sa te zbati pentru ziua de maine mereu, sau sa furi, si sa uiti sa traiesti. O tara in care, datorita lipsei de timp pentru a comunica cu cei din jur, inclusiv cu cei dragi, oamenii s-au racit si sufera de paranoia la nivel national:

X: "Nu va suparati, cat este ceasul?"
Z (aruncand intai o privire acra celui care a pus intrebarea): "Douaspe' si un sfert."
X: "Va multumesc. Vai cat e de tarziu, si masina asta parca sta pe loc!"
Z (in gandul sau): "De ce o vorbi asta cu mine? Ce o vrea de la mine? Mai bine imi tin geanta mai aproape..."
Z (avand in continuare o privire acra pe chip): "Mdea... asa e..."

Abia astept sa pot pleca de aici si sa nu fiu nevoita sa ma mai intorc niciodata cu exceptia vacantelor si ulterior concediilor. Am ajuns sa urasc locul asta chiar daca aici m-am nascut si aici am crescut. Sunt atat de nerabdatoare incat nu mai am stare. Astept sa treaca acesti doi ani cat se poate de repede, insa stiind cat de mult vreau asta, probabil mi se va parea ca trec cu viteza luminii stinse...

Anyway... Hope dies last. :)