The human nature

This is my first post after a very, very long absence. I don't even know why I started doing this thing again.
I want... so many things. I got most of them. Any sane person, a person who would actually think with their brains, would be more than happy right now, if they were in my position, leading the life I am leading now. Don't get me wrong! I AM happy! My life is blooming and developing so perfectly right in front of my eyes. Everything fits in the right place. I think I am just suffering from that "human nature syndrome", how I like to call it.
You know, sometimes I think that whoever programmed the human beings, especially their minds, was either a sadist or a complete asshole who had no idea about what he was doing at the time. Why am I saying these things? Well, think for a second. Hasn't it ever happened to you that, when you think you have everything you could possibly want from life, something just has to come into the picture and ruin that illusion? Haven't you ever noticed that we, humans, ALWAYS tend to crave the most for what we cannot have? Haven't you ever noticed how stupid and naive we are by nature, that we make decisions by following our hearts, aware of the fact that we might end up suffering, but we are still convinced that we decided correctly and that's the way we should always do it? Haven't you ever noticed that we are always in search for something, somewhere, someone and that we are never satisfied with what we have?
Why do we still try to convince ourselves that it's good when we know it's not, just because our heart tells us to? Why do we still enforce ourselves to hope when, in fact, it really is hopeless? Why can't we control our emotions with a little bit more help from that thing called Reason?
Then again, it might be only me, since there are at least 4-5 people in my circle of friends, who seem to have achieved the performance of reasoning their feelings, of being happy with just themselves and feel complete within themselves. Am I the only one having lost the last piece of the puzzle of her own self? I keep looking.. and I keep finding random puzzle pieces...

Apparently it's just not the one meant to take its righteous place in my puzzle...

:)

One more month! Just one! Dupa care, I'm out of here for good! :D

"NOW THE VICTORY IS OURS!!!" (mine) :D

The sun shines on my alley these days

Vineri. Ajung acasa de la liceu, plina de nervi din cauza unor profesori incompetenti care nu sunt in stare sa explice nimic asa cum ar trebui (cum naiba sa intrebi 3 profesori de engleza cate pagini trebuie sa contina o anumita lucrare si fiecare sa iti spuna ceva diferit?!). In fine. Imediat dupa mine a ajuns si mama, care se dusese sa o ia pe sora-mea de la gradinita. Chiar in momentul cand am deschis gura sa o salut, ochii mi-au alunecat pe plicul mare din mana ei. Imediat ce am recunoscut simbolul desenat pe acesta am simtit cum mi se opreste respiratia brusc. I-am smuls, la propriu, plicul din mana, grabita sa aflu cat mia repede ce scria in el. Citind cele cateva randuri, simteam cum o bucurie iesita din comun punea stapanire pe mine cu o viteza incredibila. Voiam sa sar, sa tip de fericire, sa sun pe toata lumea (ceea ce am si facut). Voiam sa imi arat fericirea in toate modurile posibile. Mai e putin. Incredibil de putin. Am mai putin de doua luni pentru a ma pregati pentru acest lucru. Nimic nu este insa imposibil atunci cand iti doresti cu adevarat ceva. Nimic. Asta am invatat pe parcursul ultimilor doi ani. Toate lucrurile pe care mi le-am dorit in adevaratul sens al cuvantului mi s-au indeplinit si asta numai datorita entuziasmului si optimismului care mi-au dat puterea necesara pentur a lupta pentru toate aceste lucruri. Mai am un singur mare obstacol in cale. Dar, din moment ce am ajuns pana aici, e imposibil sa nu reusesc sa ajung la acea linie de "Finish" care, totodata, reprezinta si un nou inceput. Un nou inceput in orice. Un nou loc pe care sa il numesc "acasa", un nou nivel de studii, un nou mediu, total diferit de cel de pana acum, noi locuri in care sa imi petrec acel "quality time" cu prietenii... etc. Totul se afla doar la distanta de un examen de 4 ore. Totul va fi bine. Doar e subiectul meu. Nu pot sa pic la acel subiect la care stiu ca sunt printre cei mai buni (da. nu a sunat deloc modest din partea mea, but I don't give a damn s*** about it. :D)

Today's song:
Scorpions feat. Tarja Turunen - The good die young

Three is an orgy, four is forever...

Am descoperit de curand aceasta melodie pe profilul unui foarte drag prieten al meu. Am cautat numele formatiei pe faimosul tu-tzeava (aka youtube) si de atunci mi s-a pus pata (in sensul bun) pe muzica acestei trupe. Formatia se numeste Ordo Rosarius Equilibrio, iar melodia de mai jos "Three is an orgy, four is forever..." Sper sa va placa si voua la fel de mult ca si mie. Astept pareri. :)

One, is for liberty...
Two, is for evil...
Three, is an orgy...
Four, is forever...

There are circles of forever, made of fire made of stone...
There are circles of a lifetime, made of silver made of gold...

Five, is a star...
Six, is for the beast inside...
Seven, is for the plunging of gods...
Eight, is where it all begins again....

One, is for the soul...
Two, is for the women...
Three, is and orgy...
Four, is forever...

There are circles of forever, made of fire made of stone...
There are circles of a lifetime, made of silver made of gold...

Five, is for the sun...
Six, is for lust...
Seven, is for the fallen angel...
Eight, is where it all begins again....

There are circles of forever, made of fire made of stone...
There are circles of a lifetime, made of silver made of gold...

Oh... haven't you learned anything...?
You must laugh!

http://www.youtube.com/watch?v=EQZtyDWlKa0&feature=related

O sa muriiiiiiim!!!

A mai observat cineva isteria care a aparut de la o vreme incoace? Toata lumea este stresata la maxim de.... 21.12.2012. (cerul se intuneca brusc, se aud tunete asurzitoare si fulgere lovesc Pamantul ca si cum ar vrea sa il distruga la auzul acestei date.)

Nu, serios acum, nu se mai simte nimeni putin ciudat atunci cand pe toate posturile TV, pe toate site-urile de stiri si, de fapt, peste tot, numai despre asta se vorbeste? Okay, de acord. Se vor inversa polii magnetici ai Pamantului, se vor topi ghetarii si vor acoperi tot uscatul, vom fi loviti de o cometa, vom fi loviti de mai multe comete, experimentul din care ar putea rezulta gaura neagra va esua si vom fi, in fine inghititi de gaura neagra, ne vor invada extraterestrii, vor fi epidemii care vor extermina 99,9% din populatia globului, vor seca rezervele de apa potabila si materii prime, va cobori Iisus pe Pamant a doua oara si va face judecata finala, va fi un razboi intre ingeri si demoni. De acord, se vor intampla toate astea. Dar poate sa imi explice si mie cineva, va rog mult, ce pana mea rezolvam daca ne stresam ACUM? De fapt, ce rezolvam daca ne stresam? (period) -_-

Din punctul meu de vedere e complet stupid! Daca e sa se intample sa vina mult-asteptatul sfarsit al lumii in 2012 (iar se aud tunetele pe fundal), noi oricum nu avem ce sa facem ca sa il evitam. Okay, treaba cu resursele si cu mediul e chiar serioasa si avem ce face daca ne punem putin mintile la contributie. Pacat insa ca sunt mult prea putini oameni carora le pasa de astfel de probleme. Revenind, nu ar fi mai dragut sa imi traiesc ultimii trei ani din viata fiind fericita si vazandu-mi de viata mea ca si pana acum? Oricum toti murim mai devreme sau mai tarziu, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa incep sa imi fac griji pentru acest lucru in fiecare clipa a existentei mele pana in acel moment. Cand voi muri, voi muri, si nu pot sa impiedic asta.

Alta chestie care ma calca pe nervi ingrozitor ar fi faptul ca pe toate canalele TV si peste tot, de altfel, ca si treaba cu 2012 (tunete), apar tot felul de "specialisti" de care nu a auzit nici dracu', care spun ca mancarea pe care o consumam este toxica, combinatiile de alimente cel mai frecvent consumate sunt toxice etc. De acord, sunt toxice. Dar, daca stam noi asa putin si ne gandim, ce naiba nu mai e toxic in zilele noastre? "Sa consumam fructe si legume, ca sunt cele mai sanatoase!" Cuuuuum sa nu! Nici nu sunt pline de ingrasaminte de tot felul. In fine, daca ar fi sa ne luam dupa toti acesti so-called "specialisti", ar trebui sa nu mai mancam nimic, nu? Pe de-o parte ar fi bine, caci cei cu kilograme in plus le-ar da jos si, pe langa asta, ar fi raiul anorexicelor/anorexicilor. But come on! Daca tot proclama toata mancarea toxica, de ce nu FAC ceva sa modifice acest lucru, in loc sa ne toceasca noua creierii intruna? Bunica-mea, din lipsa de ocupatie, urmareste toate chestiile astea cu un mare interes. Okay, no problem, dar cand vine in vizita, oricat de mult as tine la ea, tot ma enerveaza dincolo de orice limita, pentru ca nu se poate sa nu aiba ea ceva de comentat la orice chestie as manca. Jeez! :-

Cu alte cuvinte, viitorul arata foarte sumbru pentru noi, pamantenii. Daca vor fo supravietuitori dupa sfarsitul lumii, oricm vor muri dupa aceea, la un moment dat, intoxicati cu mancarea TOXICA (!!!) pe care o vor consuma. Asa ca, ce mai stati? Hai sa ne panicam! Sa cream anarhie! Sa incepem sa purtam bucati de carton legate de gat pe care sa scrie "Sfarsitul e aproape!"

Eu, cel putin, voi ramane cu o mare durere in cot si nici acolo cu privire la acest subiect. Daca tot o sa mor... macar sa mor relaxata! :D

See you in the afterlife! :D

Nervousness

M-am intors de doua saptamani. Acea duminica, cand a trebuit sa ma urc in avion si sa ma intorc aici, a fost cea mai urata zi din viata mea. Nu am scris nimic despre calatorie pentru ca nu am avut nici starea necesara, nici timpul necesar. Nu se poate compara. Cu nimic. Atmosfera atat de linistita si de placuta, aerul curat pe care il gasesti si in centrul orasului, civilizatia, faptul ca oamenii nu se holbeaza si nu comenteaza la adresa ta pentru ca ai niste bocanci mai diferiti sau ai parul in 10 culori sau pentru ca ai pierce-uri... Faptul ca acolo oamenii chiar asteapta sa cobori din mijlocul de transport in comun si nu se urca peste tine de teama ca raman pe afara... Faptul ca oamenii refuza sa se inghesuie precum sardinele in mijloacele de transport in comun... Faptul ca acolo poti face o plimbare nocturna prin padurea din spatele blocului... Faptul ca nu auzi aproape nicio masina claxonand, decat atunci cand este absolut necesar... Faptul ca nu sunt blocuri mai mari de 4-5 etaje si nu sunt amplasate la 5 metri unul de celalalt, astfel incat sa te sufoce... Faptul ca poti fii exact cum vrei tu sa fii, fara ca cei din jurul tau sa te priveasca precum o ciudatenie... Faptul ca daca ai o multime de tatuaje si parul tuns sau vopsit intr-un mod ciudat, nu inseamna ca nu poti lucra intr-o institutie respectabila, pentru ca acolo oamenii chiar vad dincolo de aparente si nu se lasa intimidati de nimicuri de genul asta... Faptul ca nu poti sa intarzii din cauza transportului in comun nici daca ai vrea... Faptul ca cei a caror slujba impune interactiunea cu oamenii (vanzatori, chelneri, cei de la birouri de informatii) nu iti raspund in sila si din obligatia de a face asta, ci iti lasa impresia ca ei chia fac acest lucru cu placere si ca te ajuta de dragul de a face asta, nu pentru ca sunt obligati prin natura muncii... Deoarece acolo nu trebuie sa ai 10000 de facultati si distinctii si diplome si grade pentru a avea un job cat de cat decent... Fiecare este LIBER sa faca exact ceea ce isi doreste sa faca, pentru ca este motivat de salariu si pentru ca are siguranta zilei de maine. 

Toate acestea te fac sa nu mai vrei sa te intorci aici vreodata. Fac ca simplul gand de revenire in tara sa te deprime la maxim, pentru ca stii ca noi nu vom ajunge la acest nivel probabil nici intr-o suta de ani.

Nu spun ca Finlanda este cea mai tare tara de pe continent, insa fiind tara unde imi voi petrece restul vietii incepand peste niste luni (if I am lucky), nu are cum sa nu ma impresioneze. In cele doua saptamani cat am fost acolo m-am simtit ca acasa. Am fost primita cu caldura si prietenie, in ciuda zvonurilor cum ca nordicii ar fi niste oameni reci. Mi-am facut cu usurinta prieteni, deoarece oamenii sunt chiar foarte deschisi spre acest lucru. Pot spune chiar ca m-am simtit mai "acasa" decat in adevarata mea casa. Inca din momentul cand m-am urcat in avionul spre Bucuresti, am simtit cum o mare parte din mine ramane acolo. Chiar si acum, ma simt incompleta, si ma voi simti asa pana in momentul cand voi fi din nou in Finlanda. De cand am venit inapoi, nu pot sa ma reobisnuiesc cu nimic. Cu localurile pe care le frecventez, cu strazile pe care am mers in ultimii 18 ani, nici macar cu patul meu care, inainte de a ajunge acolo mi se parea cel mai confortabil loc de pe planeta.

Abia astept sa ma intorc ACASA. Si niemni si nimic nu imi va sta in cale, pentru ca imi doresc mult prea mult acest lucru pentru a ma lasa impiedicata de ceva.

Si acum cantecul de azi. "Sweet Bloom of The Night Time Flowers" a trupei finlandeze This Empty Flow. Secventele sunt din filmul "Les Amants du Pont Neuf". Enjoy. :)

http://www.youtube.com/watch?v=k3_jfPHL7QU

Suomi

Azi. In jurul orei 20:00 imi voi lua adio pentru doua saptamani de la minunata noastra Romanie... Acum sunt mult prea entuziasmata ca sa pot scrie prea mult, asa ca imi voi pastra cuvintele pana cand ma intorc. Pana atunci, sarbatori fericite tuturor, un an nou fericit etc.! Ah.. and LOTS of love! 

Suomi, here I fuckin' come!!! :D:D:D

P.S.: Suomi = Finlanda :D

Soon.

Mai sunt doar 25 de zile. Nu pot sa cred ca mai e atat de putin! Mai am si teze pana atunci... Pacat ca posibilitatea mea de a ma concentra s-a dus... =)) Eh.. va fi bine. Nu-mi fac griji pentru teze. Stiu tot ce trebuie sa stiu.

Doar 25 de zile...

:D:D:D

Can't f*****' wait! :D:D

http://www.youtube.com/watch?v=Fe5j277hjxA

Happy, happy, joy, joy! =)) Cel mai tampit clipulet pe care l-am vazut vreodata...

Esti incredibila!

Sincer, esti a doua persoana care ma face sa rad cu lacrimi prin incercarile ei de a parea "dura" si "ironica" si "superioara". Din fericire pentru tine nu pot indrazni sa te atac direct zicand ca esti proasta, deoarece nu am avut onoarea de a te cunoaste personal pana acum. Insa cealalta persoana, pe care o cunosc de ceva vreme, mi-a dovedit chestia asta... Si dupa felul in care actionezi incepi sa imi dovedesti acelasi lucru... Dar, dupa cum spuneam, nu imi pot permite sa fac o asemenea afirmatie.. inca. Cred ca voi, cei care aratati un astfel de comportament, suferiti de niste frustrari, niste complexe enorme de reusiti sa ajungeti pana la nivelul asta. In fine... Simplul fapt ca inca mai faci chestii de genul asta, chiar daca te-am lasat in pace, cu asa-zisa superioritate a ta cu tot, denota o imaturitate iesita din comun si ma face sa ma gandesc ca tu suferi de niste probleme grave. Nu stiu daca sunt de ordin emotional sau psihic. Nu sunt medic sa ma apuc sa pun diagnostice. Dar e clar ca e o problema... Poate ai suferit de lipsa de atentie cand erai mica... Cine stie? In fine... deja mi-am irosit mult prea mult timp cu tine... Oricum, pentru mine, cei asemeni tie sunt si vor fi intotdeauna egali cu zero. Faceti parte din acea categorie de oameni pe care mie imi place sa o numesc multimea vida. De ce? Pentru ca, din punctul meu de vedere, nu contati. Puteti sa traiti sau sa muriti.. oricum nimanui nu-i pasa. 

Asta a fost ultima chestie pe care ti-am adresat-o vreodata, draga mea prietena. Doar asa, ca sa stii exact ce gandesc despre tine... Nu ma voi obosi sa iti raspund la eventualele comentarii pe care le vei lasa de acum incolo, asa ca mai bine nu ti-ai mai obosi degetelel tale pretioase si fragile scriindu-mi mesaje de amor. Oricum le voi respinge. 

De ce?

Lucrez la un desen.... Asta nu ar fi o problema... Problema este ca lucrez la el de vreo doua luni si nu am facut nici jumatate din el. Ar trebui sa fie un cadou pentru cineva foarte special si pun foarte mult suflet in el, dar nu inteleg dece imi ia atat de mult timp! De fiecare data cand iau creionul in mana, plina de chef de desen, il pun jos dupa vreo cinci minute, plictisita in ultimul hal... DE CE?!?! Offf... Sper doar sa il termin la timp...

Aaaaaand the link of the day:

http://www.youtube.com/watch?v=bh2W5W2A65M&feature=rec-HM-r2

I hope you'll like it! :D

On monsieur's departure

"I grieve and dare not show my discontent,
I love and yet am forced to seem to hate,
I do, yet dare not say I ever meant,
I seem stark mute but inwardly do prate.
I am and not, I freeze and yet am burned,
Since from myself another self I turned

My care is like my shadow in the sun,
Follows me flying, flies when I pursue it,
Stands and lies by me, doth what I have done.
His too familiar care doth make me rue it.
No means I find to rid him from my breast,
Till by the end of things it be supprest.

Some gentler passion slide into my mind,
For I am soft and made of melting snow;
Or be more cruel, love, and so be kind.
Let me or float or sink, be high or low.
Or let me live with some more sweet content,
Or die and so forget what love ere meant."

Am descoperit de curand aceste versuri, scrise de regina Elizabeth I. Mie mi se par absolut superbe. Exprima atat de frumos sentimentele si tulburarile interioare al autoarei, incat este imposibil sa nu il faca pe orice cititor sa simta si el macar un pic din ce a simtit ea atunci cand a scris versurile acestea.

Este si o melodie, ale carei versuri sunt constituite din poemul original, dar modificate astfel incat sa poata fi transpuse in melodie. Cantecul apare si pe coloana sonora a filmului "Elizabeth - The Virgin Queen" si este interpretata de Medieval Baebes. La fel ca si poezia si cantecul are capacitatea de a transmite extrem de bine anumite sentimente.

http://www.youtube.com/watch?v=t7qTet2qC8g

P.S.: Cand am facut blog-ul am crezut ca voi scrie in el din an in paste, dar acum, cand nu am timp sa mai postez, mi se pare un pic ciudat... :))

Hmmm... part IV...?

Yay... She got a reply from him. In sfarsit a primit un raspuns de la el. Dar nu mai e la fel ca primul... E ceva ciudat. Oricum se vor vedea in curand. Vor discuta atunci. Ea este nerabdatoare. Despre el nu stie nimic. Si-ar dori sa treaca orele si zilele mai repede... Vor trece... Va ajunge acolo... Va fi totul bine... :)

http://www.youtube.com/watch?v=e9t_jSDc6sw

NOTE: Cred ca, in afara de versiunea originala, aceasta e cea mai frumoasa varianta a acestei melodii, pe care am ascultat-o vreodata...

Summoning

Mai demult am descoperit intamplator o formatie geniala cu numele Summoning. Am descarcat mai multe melodii si am ramas profund impresionata. Astazi, tot intamplator, am descoperit o alta melodie a formatiei Summoning. Poate cea mai frumoasa dintre toate cele pe care le-am ascultat pana acum. (cel putin dupa parerea mea).

Summoning - Like some snow-white marble eyes

How countless they congregate
O'er our tumultuous snow
Which flows in shapes as tall as trees
When wintry winds do blow

Upon this star I fixed my eyes
All over the wide wide land
My horse moved on, hoof after hoof
He raised and never stopped again
(When down behind the cottage roof
At once the planet dropped)
As if with keenness for our new fate
Our faltering few steps on
To white rest, and a place of rest
(Invisible at dawn)
And yet with neither love nor hate
Those stars like some snow-white
Morgoth snow-white marble eyes
(Without the gift of sight)

http://www.youtube.com/watch?v=jz5j-FV4sg8&NR=1

O piesa care chiar merita ascultata. It just gives a very nice feeling... :)

Ce face optimismul.. :))

Intr-o postare anterioara spuneam ca simt ca va fi bine.. Acum vreo doua zile am primit si confirmarea. Stiam eu! Stiam ca va fi okay! Acum sper doar sa fie okay pana la capat! :D

Constatare

"Ca sa poti spune ca il iubesti cu adevarat, trebuie sa poti sa il urasti mai intai."

Chestia asta mi-o spunea o persoana foarte inteleapta cu doar cateva zile in urma. In acele momente ma gandeam ca aiureaza. Ma gandeam ca e imposibil asa ceva. Cum sa il urasc daca il iubesc? Este lipsit de logica! Ei bine, acum am realizat ce a vrut sa zica.

Mi-am dat seama ce inseamna a iubi o persoana cu adevarat. Cel putin, pentru mine. Am realizat ca a iubi o persoana nu inseamna sa iti placa felul in care arata, faptul ca felul ei de a gandi si de a vedea anumite lucruri se potriveste cu al tau sau felul in care vorbeste. Este mult mai mult decat atat. A iubi o persoana inseamna a pune inainte de orice fericirea respectivului/ei. Inseamna ca atunci cand acea persoana face sau spune anumite lucruri pentru care in general ai uri pe cineva, tu sa poti sa iti calci pe orgoliu si sa tii in continuare la acea persoana ca si pana atunci, fara a considera ca acel gen de compromisuri iti stirbesc demnitatea. Inseamna sa poti sa spui in continuare ca iubesti acea persoana, si chiar sa simti acest lucru, chiar si in acele momente cand persoana respectiva te raneste intentionat sau nu. Inseamna sa poti sa rezisti sa vezi persoana iubita cu altcineva, atata timp cat este fericita, indiferent cat de mult ar durea, si sa poti tine pentru tine sentimentele tale, doar de dragul de a nu-i afecta actuala relatie si, implicit, fericirea. Inseamna sa simti acea persoana. Sa stii cand se simte bine sau rau, sa simti cand ese fericita sau trista, sa intuiesti ce face persoana respectiva, chiar daca aceasta se afla la mii de kilometri distanta.

Pentru mine asta inseamna a iubi. Toate astea si inca multe altele.

De acum incolo, la cea mai mare parte dintre postarile mele, voi lasa cate un link catre vreun videoclip sau melodie care reflecta intr-un fel sau altul ceea ce sta scris acolo.
http://www.youtube.com/watch?v=-EQ6eHeBrhM

P.S.: Aberatiile aruncate de mine mai sus pot fi considerate un fel de "Part III". Nu voi mai spune "to be continued" deoarece se intelege de la sine.

ora 7

Da, stiu... e 8 acum cand postez, dar la ora 7 (more or less) a reusit sora-mea sa ma trezeasca fara cafea, apa rece aruncata peste mine, patura trasa de pe mine etc... ci facandu-ma sa rad... nici nu stiu daca era ceva atat de amuzant, dar in starea mea de somnolenta profunda mi s-a parut geniala faza.
Citez: "... asa cum rosiile rosii sunt rosii..."
Go, Sister! :D

A good feeling...

Am un sentiment al naibii de bun cu privire la anul (scolar si nu numai) care a inceput astazi. Nu stiu de ce. Sper doar sa fie si real. :) Oricum va fi... in final totul va fi bine. De asta sunt sigura. Imi doresc prea mult anumite lucruri ca sa nu le obtin.

Maine

Maine incepe un nou capitol din viata mea. Probabil unul dintre cele mai importante. De maine incolo va trebui timp de un an sa muncesc pentru a reusi sa parasesc nenorocitul asta de oras. Apoi, inca un an va trebui sa muncesc si mai mult pentru a reusi sa parasesc definitiv tara asta infecta, plina pana la refuz cu oameni infecti. O tara care nu iti ofera nicio posibilitate. O tara in care trebuie doar sa muncesti, sa te zbati pentru ziua de maine mereu, sau sa furi, si sa uiti sa traiesti. O tara in care, datorita lipsei de timp pentru a comunica cu cei din jur, inclusiv cu cei dragi, oamenii s-au racit si sufera de paranoia la nivel national:

X: "Nu va suparati, cat este ceasul?"
Z (aruncand intai o privire acra celui care a pus intrebarea): "Douaspe' si un sfert."
X: "Va multumesc. Vai cat e de tarziu, si masina asta parca sta pe loc!"
Z (in gandul sau): "De ce o vorbi asta cu mine? Ce o vrea de la mine? Mai bine imi tin geanta mai aproape..."
Z (avand in continuare o privire acra pe chip): "Mdea... asa e..."

Abia astept sa pot pleca de aici si sa nu fiu nevoita sa ma mai intorc niciodata cu exceptia vacantelor si ulterior concediilor. Am ajuns sa urasc locul asta chiar daca aici m-am nascut si aici am crescut. Sunt atat de nerabdatoare incat nu mai am stare. Astept sa treaca acesti doi ani cat se poate de repede, insa stiind cat de mult vreau asta, probabil mi se va parea ca trec cu viteza luminii stinse...

Anyway... Hope dies last. :)

O urma de speranta (aka part II)

Dupa ce El a plecat, Ea nu a putut comunica cu El in niciun fel. El nu era in tara lui si nu avea nici telefonul cu El, nici nu avea acces la alte metode de comunicare. Ea era aproximativ in aceeasi situatie.
Trecuse aproape o luna de la despartirea lor din acea dimineata, imediat dupa rasarit. Ea statea ghemuita intr-un fotoliu confortabil in curtea din spate a matusii ei. Se gandea la acele zile. I se parea ca se intmplase cu atat de mult timp in urma incat nici nu mai era sigura cat de real fusese. Isi amintea ca dupa plecarea lui nu a mai putut sa doarma timp de o saptamana intreaga. Neprimind niciun semn de la El, se gandi ca, intr-adevar, totul se intamplase doar in imaginatia ei, ca nu va mai auzi de El niciodata, ca nu il va mai vedea niciodata.
Stand acolo ingandurata, cu o carte in maini din care nu mai citise prea mult timp, ii veni in gand sa isi verifice mail-ul. A scris adresa incet, apoi a scris gresit parola de trei ori pana sa o nimereasca pe cea buna. Dupa ce s-a conectat, a intrat in Inbox, observand ca avea patru mail-uri noi. Primele trei nu erau decat niste mesaje neimportante pe care le sterse fara ca macar sa le citeasca. Insa cand ii picara ochii pe cel de-al patrulea mesaj, nu ii veni sa isi creada ochilor. Era de la El. Citi mesajul de patru, de sase, de zece ori pentru a se convinge ca e real.
El ii spunea ca spera ca in curand sa poata sa se intalneasca si sa stea de vorba. Ea nu stia daca sa creada ca El chiar doreste sa o vada sau nu, dar macar era o raza in intuneric. O raza de speranta. Iar din acel moment hotari ca nimeni nu ii va putea lua vreodata acea raza. Va fi mereu a ei, iar atunci cand ii va fi mai greu, sa se gandeasca la acel moment, in care descoperise ca El nu o uitase, pentru a-si lumina lumea.

~to be continued~

Va fi bine. Orice se va intampla va fi bine. Anul asta a fost perfect. Urmatorul va fi si mai bun. Orice se va intampla va fi bine...

Sleeping sun

"I wish for this night time

To last for a lifetime.

The darkness around me,

Shores of a solar sea.



Oh, how I wish to

Go down with the sun!

Sleeping... Weeping...

With you..."



Refrenul acelei melodii ii suna neincetat in minte in acele momente cu totul si cu totul speciale. Ea era in varful unui deal de pe malul marii impreuna cu el. Era bezna. Cel putin deocamdata. Stateau acolo in linistea ce ii inconjura de pretutindeni si vorbeau despre tot felul de prostii copilaroase. Se pierduse putin din magia de mai inainte cand statusera intinsi pe nisipul rece si umed, aproape lipiti unul de celalalt, incercand sa deseneze tot felul de forme pe cerul ca de smoala, cu ajutorul nenumaratelor stele, iar el ii vorbise despre luminile si steaua nordului. Ce nu stia nici unul dintre ei este faptul ca o magie mult mai puternica decat cea de mai devreme urma sa ii invaluie in mrejele ei cat de curand.

Ea se plimba de colo-colo, facand poze. El se uita dupa ea incercand sa o convinga sa doarma dupa ce ar fi ajuns acasa, caci nu inchisese ochii de peste 30 de ore deja. Ea spunea ca dupa acea noapte i-ar fi fost imposibil sa doarma. El o ameninta in gluma ca ii va suna parintii, iar ea, razand, il provoca s-o faca.

Atunci s-a intamplat. O linie fragila, abea vizibila, incepuse brusc sa delimiteze marea si cerul, care pana atunci formasera doar o masa intunecata. In doar cateva minute cerul era pe jumatate luminat de primele raze ale diminetii, pe cand, in cealalta jumatate inca domina bezna noptii. Cateva stele, printre care si steaua nordului, inca se mai luptau cu lumina zilei, fiind inca vizibile pe jumatatea de cer luminata.

"It's kind of scary.." a spus el.
"Scary? How can you find something this beautiful scary?"
"I don't know. We can see where the darkness goes."
"In this moment I'd love to follow that darkness..." a adaugat ea ganditoare.

Deja cerul se luminase destul de mult, facand si ultimele stele sa dispara, desi soarele inca nu rasarise. Atunci el o intrebase incet:

"Shall we go back? I still have some things to pack..."

In mintea ei toate gandurile incepura sa se invarta cu o viteza aproape dureroasa. A scos un oftat lung in timp ce isi scotea din buzunar telefonul pentru a vedea cat este ceasul.

"Ah... It's already 5:45. I almost forgot that you have to leave in about an hour. Sure. Let's go..."

In timp ce ei incepura sa coboare dealul, in spatele lor soarele se ridicase deja, incalzindu-le spatele. El se intoarse sa arunce o privire globului de foc, insa ea nu isi mai intoarse privirea, fiind sigura ca in acel moment ar fi inceput sa planga si sa urasca soarele pentru simplul fapt ca a rasarit si nu a permis noptii sa ramana mai mult timp.

Il iubea. Desi il cunostea doar de trei zile era sigura ca il iubea. Nu mai simtise niciodata ceva atat de puternic. De obicei nu avea probleme in a vorbi cu baietii care ii placeau. Dar pe acesta il iubea. Iar de fiecre data cand acesta ii arunca cate o privire, ea se pierdea cu totul si incepea sa se balbaie. Stia ca dupa ce vor fi parasit malul marii, el va pleca, impreuna cu cei doi prieteni a sai, prin tara, pentru a mai vizita inca doua orase. Apoi se va intoarce in tara lui de origine. Stia ca erau sanse sa nu il mai revada si ca daca nu ii va spune ce simte va regreta enorm. Cu toate astea, ii era frica de reactia lui. Ii era teama de o respingere. In general ar fi primit respingerea fara nicio problema, dar nu credea ca ar putea suporta una din partea lui.

Ajunsera in fata casei unde era cazata ea, mai repede decat ar fi trebuit... mult prea repede. Au facut o poza impreuna. Apoi si-au luat ramas bun printr-o imbratisare.

"Make sure to sleep for a few hours..." i-a soptit el.
"No... I'm sorry. I can't sleep. Not now."

El a pornit atunci incet spre casa in care locuise in ultimele zece zile. Privindu-l cum se indeparta, ea isi jura ca, orice ar fi, va ajunge in tara in care locuia el, iar pe masura ce distanta dintre ei devenea mai mare aceasta promisiune catre propria persoana devenea din ce in ce mai puternica.

Nu reusise sa ii spuna ce simte cu adevarat. Nu avusese suficient curaj. O singura lacrima i se prelinse pe obraz si ii venea sa il strige si sa alerge dupa el pentru a-i spune. In schimb, nu a facut decat sa isi acopere ochii cu o mana si sa fuga in curtea umbroasa.

Part II later... :)

Prima data...

Uite ca mi-am facut si eu un blog. Dupa ani de zile in care am evitat acest lucru din varii motive, cum ar fi "ce as putea eu sa scriu intr-un blog?", mi-am zis ca nu am nimic de pierdut daca incerc..
Anyway... Cine sunt eu? O persoana ca oricare alta. :) De multe ori se intampla sa urasc lumea reala, in care suntem obligati cu totii sa traim, vrand-nevrand, iar atunci ma refugiez in lumea proprie, creata bucatica cu bucatica de-a lungul anilor. Pe de alta parte, de multe ori se intampla sa am parte de niste momente atat de frumoase, de speciale, incat raman marcata de acestea (intr-un mod pozitiv) pentru o perioada incredibil de lunga. Aceste momente ma fac sa cred ca viata parca ar vrea sa demonstreze ca nu e chiar asa de curva cum pare sau vrea sa para.
Cred ca am aberat destul pentru primul post... Sa vedem cand va fi urmatorul... :)